Cred ca luna asta avem parte de un nou serial de comedie (ar spune unii), insa eu spun ca avem parte de acelasi circ ieftin, cu actori inchiriati si platiti din banii furati de la muritorii de rand din Romania. In afara de cativa candidati pe care am reusit sa ii identific din masa clasei politice, si nu neaparat pentru ca ar fi facut ceva bun ci pur si simplu pentru faptul ca au avut gura mai mare, am ramas surprins sa vad niste batranei ofiliti, cu vaste lacune de vocabular si de cultura zbatandu-se si dand din coate printre cativa abonati ai DNA-ului. Aceleasi promisiuni, aceleasi vorbe de laude la ce au facut unii si la ce nu au facut altii si tot asa se mai spala niste bani din bugetele publice pe campaniile electorale. Frumos impodobit Bucurestiul nu am ce zice. Daca in loc de afise ar planta cate un pom cu siguranta ca nu ar castiga la alegeri, dar cu siguranta s-ar putea lauda ca au facut ceva pentru capitala asta, scufundata in praf, gropi sau materiale de constructii. Lumea spune ca e blat. Sa mor daca nu m-am obisnuit. Insa probabil in loc de valize de bani, tranzactia in acest caz ar fi niste dosare uitate in sertarul cel mai de jos al procurorilor sefi. Atat timp cat clasa politica este santajabila nu o sa avem nici pe cine vota. As inclina sa visez ca Oprescu poate face ceva. Asta cu conditia ca spatele intors celor de la PSD sa ramana intors. Dar tare mi-e teama ca si el e santajabil si o sa trebuiasca sa se intoarca la partid. Pana la urma este o lupta pentru bani, pentru comisioane si pentru noi oportunitati de afaceri si nu pentru capitala sau bucuresteni. Cred ca ar fi mai bine sa ii lasam sa vorbeasca si sa nu speram ca de data asta vom vota cum trebuie. Pentru ca toti sunt la fel.
miercuri, 14 mai 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu